MOTIVELE PENTRU CARE COPIII SUNT PLICTISITI, MEREU AGITATI SI NU STIU SA-SI FACA PRIETENI:

Se vorbeste mult despre hibele sistemului nostru de invatamant, despre materia prea stufoasa, abordarea mult prea teoretica si cate si mai cate.

Nu mai e niciun secret ca mare parte din copii merg la scoala fara nicio urma de entuziasm!

In acelasi timp, sunt psihologi si terapeuti care lucreaza cu copiii si constata un declin in functionarea sociabila, emotionala si academica a copiilor, precum si o crestere accentuata a dizabilitatilor de invatare.

Iar semnalul de alarma este acela ca, mare parte din vina e a noastra, a parintilor!

Dupa cum stim, creierul este maleabil. E in puterea noastra sa antrenam creierul copiilor sa devina ”mai puternic” sau ”mai slab”.

Ce spun specialistii, un grup de psihologi ce studiaza fenomenul de cativa ani?

Ca, in ciuda celor mai bune intentii, suntem, din pacate, in directia gresita in ceea ce priveste modelarea creierului copiilor nostri.

IATA PRINCIPALII FACTORI NEGATIVI:

Tehnologia:

Utilizarea tehnologiei pe post de Babysitter Gratuit, nu este deloc GRATUIT! Plata ne asteapta chiar dupa colt!

Platim mai mult decat am crede! Cu sistemele nervoase ale copiilor nostri, cu atentia lor deficitara si cu lipsa lor de rabdare in a-si astepta recompensele. In comparatie cu realitatea virtuala, viata de zi cu zi este plictisitoare.

Cand copiii merg la scoala, acestia sunt expusi la voci umane si stimulente vizuale adecvate, in contrast cu stimulii din jocurile video, unde sunt bombardati cu explozii grafice si efecte speciale pe care le folosesc pentru a le vedea pe ecrane.

Dupa ore in sir petrecute in realitatea virtuala, procesarea informatiilor intr-o sala de curs devine din ce in ce mai provocatoare pentru copiii nostri, deoarece creierul lor se obisnuieste cu nivelurile ridicate de stimulare oferita de jocurile video.

Incapacitatea de a procesa niveluri mai scazute de stimulare ii lasa pe copii vulnerabili in fata provocarilor academice. De asemenea, tehnologia ne deconecteaza emotional de copiii nostri si de familiile noastre.

Disponibilitatea emotionala este principala substanta nutritiva pentru creierul copilului.

Din nefericire, ii privam treptat pe copiii nostri de acest nutrient.

Copiii primesc tot ce-si doresc!

”Mi-e foame!”, ”Mi-e sete!”, ”Vreau asta…”, ”M-am plictisit!”…

Abilitatea de a intarzia satisfacerea imediata este unul dintre factorii cheie pentru succesul copiilor nostri in viitor.

Da, e adevarat, noi – parintii avem cele mai bune intentii – sa-i facem pe copiii nostri fericiti – dar, din pacate, ii facem fericiti doar acum, in prezent, dar total neadaptabili in viitor.

A fi capabil si dispus sa astepti obtinerea unei recompense inseamna de fapt o confirmare a faptului ca poti functiona sub stres.

Copiii nostri devin din ce in ce mai putin pregatiti pentru a face fata chiar si factorilor de stres minor, care in cele din urma devin obstacole uriase in calea succesului lor in viata.

Iar acest fenomen se observa in sali de clasa, mall-uri, restaurante si magazine de jucarii in momentul in care copilul aude ”nu”, deoarece parintii au invatat creierul copilului lor sa obtina ceea ce doreste imediat.

Copiii conduc lumea:

”Fiului meu nu-i plac legumele”, ”Copilului meu nu-i place sa mearga la culcare devreme”, ”Lui nu-i place sa manance micul dejun”, ”Nu-i plac jucariile, dar este foarte bun la jocuri video”, ”Nu vrea sa se imbrace singur”, ”E prea lenes sa manance de unul singur”.

Sunt mesaje pe care psihologii sau dascalii chiar le aud de la parinti tot timpul.

Iar specialistii se uita la noi si ne intreaba: de cand copiii ne dicteaza cum sa ii crestem? Daca lasam toate deciziile in seama lor, vor sfarsi mancand doar pizza si inghetata, cu ochii in televizor sau tablete si fara sa mearga vreodata la culcare.

Ce bine le facem noi, oferindu-le ceea ce-si doresc, atunci cand stim ca LE FACEM RAU?

Fara o alimentatie adecvata si un somn bun, copiii nostri ajung la scoala iritabili, nelinistiti si neatenti. In plus, le transmitem un mesaj gresit.

Ei invata ca pot face tot ceea ce vor si nimeni nu-i poate pune sa faca ceva ce n-au chef. Conceptul de ”trebuie sa faci”este absent.

Din pacate, in scopul de a atinge obiectivele noastre in viata noastra, trebuie sa facem deseori ceea ce e necesar, ceea ce nu poate fi intotdeauna ceea ce vrem sa facem. De exemplu, daca un copil doreste sa invete la o scoala buna, va trebui sa studieze din greu. Daca doreste sa fie un jucator de fotbal de succes, trebuie sa practice in fiecare zi.

Copiii nostri stiu foarte bine ce vor, dar le este foarte greu sa faca pasii si efortul necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Acest lucru are ca rezultat teluri inaccesibile si prin urmare…copii dezamagiti.

Distractie fara limite:

Am creat o lume artificiala, distractiva, pentru copiii nostri. Nu exista momente plictisitoare. In momentul in care e liniste, ne agitam sa-i distram din nou, pentru ca, altfel, simtim ca nu ne facem datoria de parinti.

Traim in doua lumi separate. Ei au lumea lor ”distractiva” si noi avem datoria noastra ”de parinti”. De ce nu ne ajuta copiii in bucatarie sau la treburile casnice? De ce nu-si ordoneaza jucariile?

Sunt sarcini casnice, monotone, dar care pregatesc creierul sa fie functional si sa functioneze sub ”plictiseala”, … implicand acelasi ”muschi” care trebuie sa fie disponibil pentru lectiile teoretice de la scoala. Cand merg la scoala si li se cere sa scrie de mana, raspunsul lor este: ”Nu pot. Este prea greu. Prea plictisitor.” De ce? Deoarece creierul lor nu este deloc antrenat decat pentru distractie continua. Iar antrenamentul zilnic, e clar, ar trebui sa includa si rutina.

Viata sociala limitata:

Suntem cu totii ocupati si le oferim copiilor nostri gadget-uri digitale sa ii facem si pe ei ”ocupati”. Copiii ar trebui sa se joace AFARA, in medii naturale libere, unde sa invete si sa-si exerseze abilitatile sociale.

Din pacate, tehnologia a inlocuit timpul in aer liber.

De asemenea, tehnologia a facut parintii mai putin disponibili sa interactioneze social cu copiii lor. Iar acest babysitter nu este echipat nici pe departe pentru a-i ajuta pe copii sa-si dezvolte abilitatile sociale.

Nu uitati: Oamenii de succes au abilitati sociale deosebite. Aceasta este prioritatea!

Creierul este la fel ca un muschi care poate fi antrenat si antrenat!!!

Daca vrei sa-l inveti sa mearga cu bicicleta, il inveti abilitatile de ciclism. Daca vrei sa ai un copil care sa poata astepta, trebuie sa-l inveti sa-si exerseze rabdarea. Daca vrei sa ai un copil care sa poata socializa, trebuie sa-l inveti abilitatile sociale. Acelasi lucru se aplica tuturor celorlalte abilitati. Nu e nicio diferenta!

CE AU PARINTII DE FACUT?

Limitati tehnologia si reconectati-va cu copiii:

Surprinde-l cu un buchetel de flori, cu un zambet, gadila-l, pune-i un biletel cu un mesaj haios in rucsac sau sub perna, scoate-l la pranz intr-o zi de scoala, dansati impreuna, faceti o bataie cu perne.

Luati mese in familie, organizari o seara de jocuri, faceti plimbari cu bicicleta, mergeti la plimbari in aer liber cu o lanterna seara.

Antrenati-le rabdarea!

Invatati-i sa astepte! Este in regula sa aiba si perioade in care sa spuna ”M-am plictisit!” – este primul pas spre creativitate!

Creste-ti timpul de asteptare intre ”VREAU” si ”SE INTAMPLA”.

Evitati utilizarea tehnologiei in masini si restaurante si, in schimb, invatati-i sa astepte, in timp ce converseaza sau se joaca jocuri clasice.

Stabiliti limite. Copiii au nevoie de ele pentru a creste sanatosi si echilibrati:

Faceti-le un program strict si o rutina pentru orele de masa, de somn si de tehnologie.

Ganditi-va mereu la ceea ce este LE FACE BINE – nu la ceea CE ISI DORESC. Va vor multumi mai tarziu in viata pentru asta. E adevarat ca nu e deloc o misiune usoara.

Trebuie sa fiti creativi pentru a-i convinge sa faca ceea ce este bun pentru ei, mai ales ca, de cele mai multe ori, acesta este exact opusul a ceea ce isi doresc ei.

Copiii au nevoie de micul dejun si de alimente nutritive.

Ei trebuie sa-si petreaca timpul in aer liber si sa mearga la culcare la o ora stabilita, asa incet a doua zi sa poata merge la scoala si sa fie pregatiti sa asimileze informatii noi.

Transformati lucrurile neplacute in jocuri distractive si emotionale care sa-i stimuleze.

Obisnuiti-i cu sarcini monotone, legate de casa. Vor fi baza unei dezvoltari viitoare a abilitatilor de munca:

Sa schimbe lenjeria, sa-si aranjeze jucariile, sa aranjeze masa, sa prepare gustari, sa-si faca pachetelul pentru scoala, sa-si stranga patul…

Fiti creativi si ajutati-i sa-si indeplineasca sarcinile, la inceput, cu relaxare si intr-un fel distractiv si jucaus, astfel incat creierul lor sa asocieze asta cu ceva pozitiv.

Invata-i sa socializeze:

Sa isi astepte randul, sa imparta, sa piarda & sa castige, sa invete sa accepte mici compromisuri, sa-i complimenteze pe ceilalti, sa se bucure de reusitele celorlalti, sa foloseasca ”te rog & multumesc”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s